O comunitate puternică și unită: Locuitorii „Satului German”, la o acțiune de plantare a copacilor în cartier

Viitorii locuitori ai „Satului German”, dar și partenerii și echipa proiectului au plantat, weekendul trecut, în cartier, un hectar de ghindă de stejar roșu și alți 200 de copaci. Evenimentul a fost urmat de un picnic în aer liber, cu prânz, muzică live și multă socializare și voie bună.

Dezvoltatorul proiectului, Ceslav Ciuhrii, a scris pe Facebook că acțiunea a fost o bună ocazie pentru locuitorii cartierului ca să se cunoască mai bine și să fie mai uniți, muncind la un scop comun. „Am spus de multe ori că locuitorii „Satului German” vor forma o comunitate de oameni care împărtășesc aceleași valori pentru curățenie, ordine, liniște, estetică și mediu curat. Evenimentul de înverzire care a avut loc astăzi în cartier și la care au participat atât de mulți oameni, a fost o dovadă că acest vis al nostru, al locuitorilor cartierului, devine realitate”, a scris Ciuhrii.

Potrivit dezvoltatorului, copacii au fost plantați într-o pepinieră temporară, unde vor crește timp de 3 ani, iar apoi vor fi mutați și plantați pe teritoriul cartierului conform planului de amenajare. Planul prevede multe spații verzi, cu zone de odihnă bogate în verdeață, cu fâșii forestiere și mulți copaci pe marginea tuturor străzilor și la marginea cartierului, de jur împrejur. Astfel, străzile principale și intracartier nu vor arăta pustii atunci când locuitorii vor începe să se mute cu traiul în localitate, pentru că vor fi plantați din timp copaci crescuți, mari.

Reamintim, „Satul German” este un cartier cu vile și blocuri de locuit cu până la 6 etaje, construit de la zero la ieșirea din capitală, pe bulevardul Dacia. Va avea infrastructură bogată și modernă: școală, spital, grădiniță, hotel din rețeaua ibis Styles, Club de Tenis, centru comercial și centru de fitness. Va fi primul cartier din Chișinău cu străzi noi, cu parcări și piste pentru bicicliști suficiente, cu cel mai mare parc fotovoltaic dintre toate complexele rezidențiale din țară și cu toate rețelele inginerești noi, ascunse în subteran. Mai multe informații despre proiect, tipurile de locuințe și oferte găsiți la Departamentul Vânzări – +373 22 99 11 11, +373 78 99 22 11, email – sales@satulgerman.md.

drag&click